Milioanele de euro ale principalului sponsor al Ligii Campionilor vor circula pe sub solul vecinilor bulgari începând din 7 decembrie. Presa rusă anunță că președintele Rusiei, Vladimir Putin, va fi prezent la ceremonia care va demara proiectul Suth Stream, prin care gigantul energetic Gazprom va deveni principalul furnizor de gaze din Europa Centrală.
Din proiect fac parte mai multe țări, printre care și Bulgaria, iar asta înseamnă că și fotbalul din această țară se va bucura de milioanele de euro ale consorțiului. Mai exact Levski Sofia este formația în care rușii vor investi masiv în anii următori, gruparea din capitala Bulgariei urmând a se alătura unui grup select din care mai fac parte Zenit, Schalke și Steaua Roșie Belgrad. Proiectul South Stream are o valoare totală estimată la aproximativ 27 de miliarde de euro, ia o bună parte din aceștia o reprezintă și investițiile în fotbal.
Banii Gazprom pot ajunge în viitorul apropiat și în conturile unei grupări din România, cu atât mai mult cu cât rușii au primit dreptul de a exploata resursele de subsol ale României până în anul 2015, investiție în valoare de multe sute de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER