A avut nevoie de doar două meciuri! Veste excelentă pentru Maxim. Reușitele care l-au convins pe antrenor să îl readucă în prima echipă
Maxim pare în revenire de formă, confirmată de trei assisturi în primele două amicale ale lui Stuttgart. Maxim a fost titular și integralist în victoria cu olandezii de la Zwolle, 4-1, în care a reușit pasa decisivă la deschiderea scorului și assistul la golul lui Harnik.
Alexandru Maxim începe încet-încet să revină la forma de la începutul sezonului de toamnă. Deși a terminat anul ca rezervă, fostul mijlocaș al Pandurilor pare decis să își recâștige locul de titular. Maxim a confirmat revenirea de formă în primul amical jucat de Stuttgart în cantonamentul din Africa de Sud. Folosit în repriza secundă cu Vasco da Gama Cape Town, Maxim a reușit un joc excelent, încununat cu un assist.
Thomas Schneider a lăudat jocul echipei, iar Maxim a profitat din plin de „cheful” de fotbal. Românul a fost folosit încă din primul minut al celui de-al doilea amical, cu olandezii de la Zwolle, și a reușit să rămână pe teren până la finalul meciului. Mai mult de atât, Maxim și-a trecut în cont încă două assisturi, la golul prin care Ibisevic a deschis scorul, în minutul 15, și la ultimul gol.
Dacă lucrurile vor merge ca până acum, Alexandru Maxim are toate șansele să revină în prima echipă a șvabilor.
Stuttgart, in meciul cu Zwolle: Ulreich – Rausch (67. Boka), Rüdiger (62.Haggui) , Schwaab (62. Niedermeier), Sakai (74. Baumgartl) – Maxim, Gentner (62. Kvist), Leitner (62. Khedira), Harnik (74. Sararer) – Ibisevic (74. Cacau), Abdellaoue (74. Rojas)
Golurile nemților în al doilea amical din Africa de Sud au fost marcate de Vedad Ibisevic 15, Mohammed Abdellaoue (21, 62) și Martin Harnik (75).
În prima victorie, cu Vasco da Gama Cape Town, golurile au fost marcate de Mohammed Abdellaoue ’15 și ’55, Cacau ’24 , Martin Harnik ’69 și Vedad Ibisevic ’74.