A chefuit înainte de „El Clasico”?**

Cristiano Ronaldo este acuzat de către realizatorii programului
Salvame, aparținând postului Telecinco, de faptul că a organizat o
petrecere până la ora cinci dimineața în noaptea de dinaintea
marelui meci pentru titlu cu FC Barcelona, pierdut de Real, pe
teren propriu, cu 2-0.

„Știm motivele pentru care Real a pierdut «El Clasico»”, și-au
asigurat telespectatorii realizatorii programului Salvame, indicând
în persoana lui Ronaldo drept principalul responsabil al eșecului,
ca urmare a faptului că el, în loc să se odihnească pentru meci, a
organizat la locuința personală o petrecere care s-a terminat abia
în zorii zilei în care a avut loc partida. Alături de el au mai
participat Pepe, Marcelo, Iker Casillas și Drenthe, ultimul
sărbătorindu-i-se ziua de naștere. Realizatorii programului au mers
până într-acolo încât au calificat gestul lui CR9 drept „o crasă
indecență și nerușinare”.

Ronaldo vrea să-i dea în judecată

Reacția celui vizat nu s-a lăsat așteptată. Ronaldo a respins
vehement și foarte furios orice acuzație, considerându-le drept
atacuri abjecte, menite să agraveze situația de pe „Bernabeu”, și
este hotărât să ceară daune postului de televiziune. „Cum aș fi
putut să comit astfel de lucruri înaintea unui meci atât de
important?”. Realizatorii programului nu par însă intimidați de
reacția lui Cristiano, declarând că pot oferi probe concludente în
orice moment și au menționat că a fost o distracție exclusiv între
bărbați, fără prezența niciunei femei.

Avem suficiente probe și mărturii despre petrecerea
organizată de Ronaldo, care a dat dovadă de lipsă de respect față
de club

Kiko Hernandez, realizator Salvame

Real și-a amortizat banii cheltuiți pe
Ronaldo

Real Madrid poate sta liniștită în ceea ce privește uriașa sumă de
transfer plătită vara trecută lui Manchester United pentru
achiziționarea portughezului. Cele 94 de milioane de euro au fost
deja amortizate din vânzarea a 1,2 milioane de tricouri, ale căror
prețuri nu au fost piperate, 78,5 euro bucata. Cele mai multe
dintre aceste tricouri s-au vândut pe piața asiatică.

Publicat: 16 04. 2010, 10:18
Actualizat: 16 04. 2010, 10:18