A dat fotbalul pe patinaj! Vezi ce fost jucător vrea să ia aurul olimpic în 2014!
Ilhan Mansiz, fostul elev al lui Mircea Lucescu la Besiktaș,
vrea să concureze, în proba de patinaj artistic, la Jocurile
Olimpice de Iarnă din 2014.
Fostul atacant și-a descoperit vocația pentru acest sport în
2008, când a participat la un concurs televizat în care diferite
vedete din Turcia au făcut echipe cu patinatori profesioniști.
Împreună cu Olga Bestandigova, o patinatoare de origine slovacă ce
a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2002, Mansiz a
câștigat concursul.
„Ne-am simțit foarte bine deși ne-am antrenat între șase
și opt ore în fiecare zi”, a declarat turcul.
„Ne-am descurcat atât de bine încât ne-am hotărât să ne
antrenăm pentru Olimpiadă”, a mai adăugat acesta.
Ilhan Mansiz, 35 de ani, este de părere că vârsta sa nu
reprezintă o problemă: „Și de fotbal m-am apucat târziu. La
14 ani am prins primul contract la un club. Dacă ești determinat să
faci ceva și crezi că ești în stare, nu contează câți ani
ai”.
Fostul internațional a intrat în lumina reflectoarelor în 2002,
când a ajutat naționala Turciei să obțină locul 3 la Cupa Mondială
din Japonia și Coreea de Sud. Bronzul obținut în finala mică
împotriva Coreei de Sud, scor 3-2, reprezintă cea mai importantă
performanță din istoria fotbalului turcesc.
Golul marcat, în sferturi, împotriva Senegalului a reprezentat
punctul culminant al carierei sale. Atunci, Ilhan Mansiz a intrat
pe teren în minutul 67 și a înscris golul decisiv în prima repriză
de prelungiri.