A dus Bosnia aproape de EURO, acum e ademenit cu milioane de euro!** Susic este dorit de arabii lui PSG
Rezultatele obținute de naționala Bosniei în preliminariile pentru EURO 2012, într-o grupă din care face parte și România, l-au adus pe selecționerul Safet Susic în atenția forțelor Europei. Antrenorul bosniac este dorit de conducerea lui PSG, club pentru care a evoluat în trecut, ca fotbalist.
Singurul impediment în calea acestei mutări îl reprezintă faptul că antrenorul nu vrea să renunțe la postul său de pe banca naționalei Bosniei, dorind să califice selecționata balcanică la turneul final de anul viitor. În cazul în care va rata barajul și accederea la EURO 2012, Susic va deveni disponibil pentru negocieri, cu atât mai mult cu cât a refuzat deja o prelungire a contractului cu naționala până în 2014.
Safet Susic, care a fost un jucător emblematic al lui PSG între 1982 și 1991, a lăsat poarta deschisă unei oferte de la clubul său de suflet din Franța: „PSG va termina între primele 3 echipe în acest sezon, pot fi chiar și campioni. Kombouare e un bun antrenor, îi doresc succes și sper să reușească”. Cât despre nominalizarea sa ca posibil viitor antrenor al lui PSG, Susic a încheiat misterios: „De vreme ce am fost nominalizat și încă sunt pe listă…”