A fost idol pe San Paolo, și-a „ucis” fosta echipă în derby, apoi a trecut la aroganțe. Cui îi era dedicată bucuria lui Higuain de după golul în poarta lui Napoli

Vândut în vara lui 2016 la Juventus pentru 90 de milioane de euro, Gonzalo Higuain s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru Napoli. Vineri seară, vârful argentinian a marcat singurul gol al victoriei „Bătrânei Doamne” pe San Paolo, apoi a explicat că gestul făcut după reușită i-a fost dedicat lui Aurelio De Laurentiis, președintele lui Napoli cu care are un conflict deschis.

După ce a trimis mingea în poarta lui Pepe Reina, „Pipita” a dus mâna la ochi și s-a uitat spre tribună, făpcând un gest asemănător cu cel din aprilie, când a înscris în victoria lui Juve, 3-2, tot pe San Paolo. La final, au venit explicațiile: „Am încercat să-l găsesc pe De Laurentiis, dar nu am putut. Poate se ascundea”, a spus Higuain.

Conflictul dintre Higuain și președintele lui Napoli a început în 2016, odată cu zvonurile privind plecarea argentinianului la Juventus. Văzut drept un idol de fanaticii fani de pe San Paolo, Higuain l-a acuzat pe De Laurentiis că nu a făcut niciun efort pentru a-l păstra la Napoli, ba chiar la împins spre Torino. În replică, De Laurentiis l-a acuzat pe argentinian de trădare.
 

Publicat: 02 12. 2017, 12:20
Actualizat: 02 12. 2017, 12:34