A fost lămurită dilema vârstei lui Falcao! FOTO: Ce scrie în certificatul de naștere

A fost lămurită dilema vârstei lui Falcao! FOTO: Ce scrie în certificatul de naștere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radamel Falcao și-a publicat certificatul de naștere, după ce a fost acuzat că este cu doi ani mai în vârstă

Atacantul a fost în centrul unui scandal surprinzător, după ce televiziunea NoticiasUno din Columbia a susținut că atacantul are 29 de ani, nu 27, cum este cunoscut. Jurnaliștii columbieni au prezentat un document care atestă înscrierea lui Falcao la școală, iar pe acea hârtie scrie că jucătorul este născut pe 10 februarie 1984.

„În 1989 el a fost înscris la școală, la vârsta de cinci ani. Pentru a-l înscrie am avut nevoie de certificatul de naștere original, nu copie. Dacă era născut în ”86, ar fi însemnat că s-a înscris la școală la trei ani și asta e imposibil”, a spus directorul școlii pe care a urmat-o Falcao.

În replică, atacantul lui AS Monaco a publicat certificatul de naștere, pe care se poate vedea că data nașterii este 10 februarie 1986 (foto jos.)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Cine este următorul antrenor din Superliga care ar putea fi demis. Panduru a reacţionat, după ultima păţanie a tehnicianului: ”Va avea o problemă”
Cine este următorul antrenor din Superliga care ar putea fi demis. Panduru a reacţionat, după ultima păţanie a tehnicianului: ”Va…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă duble
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă…
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de fratele său
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de…
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras în cuibușorul de nebunii de mână cu sexy-blondina
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras…
Noua taxă auto pentru românii cu mașini vechi. Se va achita anual din 2025: Un început bun
Noua taxă auto pentru românii cu mașini vechi. Se va achita anual din 2025: Un început bun
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
×