„A fost mort 78 de minute!”** Revenirea lui Muamba, un miracol!

Meciul cu Tottenham, din sferturile Cupei Angliei, ar fi trebuit să fie motiv de sărbătoare pentru Bolton. În minutul 41 al meciului, Muamba s-a prăbușit la mijlocul terenului, iar 6 medicii plus un medic cardiolog aflat pe stadion au început manevrele de resuscitare. Aceștia i-au făcut manevre de rescuscitare chiar pe teren, sub privirile îngrozile ale publicului, fiind apoi transportat la spital.

Camerunezul și-a revenit, fiind însă în continuare internat în spital. Acest lucru este un miracol pentru medicul echipei, Jonathan Tobin.

„Ne-am temut de ce e mai rău, nu am crezut că va mai reveni. Este un miracol. A fost mort 78 de minute. 48 de minute a durat transportul la spital, iar alte 30 de minte resuscitarea”, a spus Jonathan Tobin.

Medicul lui Bolton a mai declarat că i-a făcut șocuri cu defibrilatorul în tunelul jucătorilor (1), dar și în ambulanță (13). Muamba însă nu a reacționat.

„După ce s-a trezit, l-am întrebat: „Care este numele tău” Mi-a răspuns imediat: „Fabrice Muamba”. Apoi i-am spus: „Am auzit că esti un fotbalist foarte bun”, iar el mi-a răspuns: „Îmi dau toată silința”. Mi-au dat lacrimile”, a mai spus medicul.

Publicat: 22 03. 2012, 00:08
Actualizat: 22 03. 2012, 00:09