A fost prezentat cel mai scump fundaș din istoria fotbalului: „S-au plătit mulți bani pentru mine, dar aceasta este piața”

A fost prezentat cel mai scump fundaș din istoria fotbalului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Virgil van Dijk a fost prezentat, luni, la Liverpool, eveniment cu prilejul căruia a vorbit și despre suma pentru care a fost transferat de la Southampton. Internaționalul olandez a ajuns pe Anfield în schimbul a 85 de milioane de euro și a devenit, astfel, cel mai scump fundaș din istorie.

„Evident, s-au plătit foarte mulți bani pentru mine, dar aceasta este piața. Eu nu am avut niciun cuvânt de spus. Eu trebuie să muncesc din greu, să joc bine și să fiu pregătit 100 la sută în fiecare zi. Asta îmi propun și sunt sigur că voi reuși”, a spus Van Dijk, conform site-ului echipei Liverpool.

Olandezul, care va purta tricoul cu numărul 4 la noua echipă, a explicat și de ce a ales să se transfere la Liverpool: „Mă simt fantastic! Sunt fericit că am ajuns aici și nerăbdător să încep treaba. Am fost atras, în special, de faptul că Liverpool este un club de tradiție, dar și de componența lotului, de antrenor. Cred că Jurgen Klopp mă poate ajuta să devin un jucător mai bun. Bineînțeles, acest club este special și datorită fanilor. Este pur și simplu perfect pentru mine și familia mea”, a adăugat jucătorul.

Van Dijk este bucuros că nu va mai trebui să joace împotriva atacanților de la Liverpool, după ce a plecat învins de pe Anfield, la ultima sa vizită. În etapa a 12-a, Southampton, cu Van Dijk integralist, a fost învinsă cu scorul de 3-0 de Liverpool: „Ofensiva este de o calitate foarte bună. La Southampton am simțit-o pe pielea mea, în noiembrie. Cred, însă, că toată echipa este puternică, a arătat asta în acest sezon”.

În vârstă de 26 de ani, Virgil van Dijk a jucat în 12 meciuri în această ediție din Premier League, pentru Southampton.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×