A fost suficientă o înfrângere! „Nu e capabil de capodopere!” Stanciu, criticat aspru după ultimul meci
Anderlecht Bruxelles, cu românii Alexandru Chipciu și Nicolae Stanciu titulari, a pierdut surprinzător pe teren propriu în fața ultimei clasate Westerlo, scor 1-2, iar prestația sub așteptări a stârnit critici în rândul fanilor, dar și al foștilor jucători.
Într-un editorial publicat de Het Laatste Nieuws fostul internațional olandez Jan Mulder, atacant la Aderleccht între 1965 și 1972, a caracterizat evoluția slabă a lui Anderlecht în cuvinte dure, principala sa țintă fiind românul Nicolae Stanciu, cumpărat în această vară cu 7,2 milioane de euro, o sumă record pentru fotbalul din Belgia.
„Realitatea zilei de ieri este că playmakerul Stanciu nu a fost în meci, așa cum s-a întâmplat și cu Genk, săptămâna trecută, împotriva lui Susic și Pozuelo, iar Westerlo a câștigat cu 2-1.
Surprinzător, rezultatul a fost conform cu jocul. Ultima clasată a combinat fluent și a arătat o tehnică mai bună. Antrenorul Mathijssen a așezat profesionist echipa în teren, iar pe final, când emoțiile victoriei începeau să se simtă, nu a acceptat ca jucătorii săi să se panicheze și să bubuie mingi în față, așa cum a făcut Anderlecht, în disperare de cauză.
Calitatea din echipa lui Anderlecht e discutabilă. În special cea a lui Stanciu, creierul, omul cu ideile. Din când în când vedem o piesă bună din partea lui, însă el nu „scrie” capodopere„, notează Jan Multer în rubrica sa.