A fost unul dintre cei mai scumpi jucători, dar Gigi l-a alungat și l-a numit „circar”!** MM crede în continuare în el „E fotbalist cu „F” mare”

Mihai Stoica îl laudă pe micuțul Elton, pe pagina sa de Facebook, după ce brazilianul a reușit două goluri foarte importante pentru echipa sa, Al Fateh. Fostul jucător al Stelei a fost accidentat, însă a revenit spectaculos pe teren în meciul de marți, de la Al Ahly.

Gazdele conduceau cu 3-0 în minutul 62, însă Al Fateh a revenit uimitor și partida s-a terminat la egalitate, scor 3-3, ultimele două goluri fiind semnate de Elton (minutele 85 și 90+3). Evoluția brazilianului l-a făcut să exclame: „Elton rămâne Fotbalist (cu „F” mare)…”

Elton a fost adus la Steaua de Meme Stoica în 2007, pentru 1.65 milioane de euro (conform transfermarkt.de), fiind impresionat de tehnica jucătorului care măsoară 1.54 metri. Gigi Becali n-a apreciat însă calitățile brazilianului și l-a lăsat să plece la finalul sezonului, numindu-l circar.

„Cu Elton a fost cel mai mare circ. Făcea două driblinguri, dădea mingea pe la spate, pac se întorcea ca titirezul. Mă gândeam… „mamă, ce o face ăsta acum?”. Îl vedeam pitic, dar mă gândeam că nu l-au luat alții tocmai din cauza asta. S-a dus el o dată pe dreapta și, când i-a dat unul un umăr s-a dus ghiulea. Păi el avea doar 32 de kilograme. Când l-au cîntărit, am rămas mască. La 1.45 metri avea 32 de kilograme. Nu am văzut fotbalist mic ca ăsta în viața mea. Numai Meme putea să facă așa ceva!”, spunea Becali cu ceva timp în urmă.

Transferul lui Elton a fost însă și unul dintre motivele pentru care Meme Stoica a plecat de la Steaua în primul său mandat. Becali l-a acuzat atunci că s-a ales cu mai multe comisioane în urma transferurilor lui Elton și Andrey.

Publicat: 07 02. 2012, 23:07
Actualizat: 07 02. 2012, 23:09