A început nebunia, după ce Lucescu a confirmat că pleacă de la Șahtior! Turcii nu mai sunt favoriți! Echipa aflată în pole-position pentru Il Luce: „Va semna până în 2019”

Mircea Lucescu o părăsește pe Șahtior Donețk după 12 sezoane petrecute în Ucrania, unde a cucerit 21 de trofee, inclusiv Cupa UEFA, în sezonul 2008-2009. Tehnicianul român de 70 de ani le-a transmis jucătorilor că acesta a fost ultimul său sezon pe banca trupei din Donețk, într-un discurs avut chiar pe terenul de antrenament.

Imediat după oficializarea plecării, zvonurile privind viitorul club antrenat de Il Luce s-au intensificat, după ce în ultimii ani se speculase pe seama unei reveniri a acestuia în Turcia, unde le-a mai antrenat în trecut pe Galatasaray și Beșiktaș. Astăzi însă, inclusiv presa din Turcia notează că rușii de la Zenit Sankt-Petersburg au devenit favoriți pentru semnătura românului.

Varianta franceză a site-ului Goal.com notează, citând surse din Rusia, că Lucescu a ajuns la o înțelegere cu formația din Rusia și urmează să semneze un contract pe trei sezoane cu formația pregătită în prezent de portughezul Andre Villas-Boas.

„La final de contract, Mircea Lucescu o va părăsi pe Șahtior Donețk la 12 ani de la sosirea sa, iar tehnicianul de 70 de ani se pregătește să ajungă la Zenit Sankt-Petersburg. Plecarea lui Mircea Lucescu e ca și rezolvată și, conform media din Rusia, tehnicianul va ajunge la Zenit Sankt-Petersburg, unde va semna un contract cu durată până în 2019 și îl va înlocui pe portughezul Villas-Boas„, scriu cei de la Goal.com.


 

Publicat: 20 05. 2016, 15:25
Actualizat: 20 05. 2016, 15:26