A întors-o ca la Ploiești. După ce i-a surprins pe toți cu plecarea în Arabia Saudită, arbitrul Clattenburg a luat o nouă decizie surprinzătoare
Răsturnare de situație în cazul arbitrului englez Mark Clattenburg. Deși își anunțase plecarea imediată din arbitrajul britanic, „centralul” va continua să oficieze partide până la finalul sezonului de Premier League fiind în perioada de preaviz.
Cel mai bun arbitru englez al momentului, Clattenburg își anunțase săptămâna trecută plecarea în Arabia Saudită. Acesta urmează să preia șefia comisiei arbitrilor și îi va succeda în funcție lui Howard Webb.
Asociația Arbitrilor Profesioniști din Anglia (PGMOL) a confirmat că arbitrul de 41 de ani va continua să oficieze la centru în Premier League până la finalul stagiunii. Numărul meciurilor pe care le va arbitra vor fi influențate de dedicarea pe care o va avea în această perioadă de trei luni, îmsă vor fi cel puțin 4 meciuri.
Clattenburg va arbitra chiar în acest weekend partida dintre West Brom și Bournemouth.