A jucat la Real, dar e ÎNDRĂ‚GOSTIT de Barça!** „E singurul club unde m-aș duce!” Pep poate strânge deja bani pentru un super jucător

Barcelona a dominat cu autoritate fotbalul mondial în ultimii trei ani, iar hegemonia catalanilor are toate șansele să se extindă. În vara asta, campioana Spaniei a adus încă doi jucător de top (Alexis Sanchez și Cesc Fabregas), iar Guardiola își poate face deja planurile pentru următoarea perioadă de achiziții.

Arjen Robben face o declarație de dragoste neașteptată la adresa celei mai mari rivale a Realului, echipă pentru care a jucat în sezonul 2009-2010. Olandezul spune că ar fi flatat de o ofertă de a juca pe Camp Nou și admite că i-ar fi aproape imposibil să o refuze. Mijlocașul lui Bayern spune că nu se pune încă problema unui transfer, dar lasă portița deschisă pentru vara anului viitor.

Barcelona e singurul club despre care aș spune: ‘dacă sunt interesați, ar fi o variantă fantastică pentru mine’. Dacă mi-au făcut vreodată o ofertă? Nu, cel puțin din câte știu eu. S-a discutat ceva acum trei ani, dar nu au mai făcut oferta. Nu mă gândesc însă să plec în această vară. Mă simt foarte bine aici și sunt fericit la Bayern. Nu scrieți că vreau să merg la Bqarcelona, pentru că nu se pune problema„, a declarat Robben.

Publicat: 25 08. 2011, 17:11
Actualizat: 25 08. 2011, 17:52