A primit cartonașul galben după ce a ratat o lovitură de la 11 metri. Jucătorii echipei adverse au strâns bani pentru a-i plăti amenda
Un arbitru i-a arătat unui jucător englez cartonașul galben după ce a ratat intenționat o lovitură de la 11 metri. Phil Bing s-a aflat la centrul unui meci dintr-o ligă de amatori din Anglia, dintre Red Arrows și Wingham, iar în minutul 78 a arătat punctul cu var pentru cei de la Red Arrows. Decizia acestuia a fost considerată a fi una greșită atât de gazde, cât și de oaspeți, astfel că jucătorul care a bătut penalty-ul, Callum Hinde, a șutat slab, în brațele portarului celor de la Wingham. În acel moment, centralul l-a sancționat pe fotbalist, arătându-i cartonașul galben. A fost la un pas să îl elimine din cauza protestelor.
La finalul partidei, jucătorii ambelor echipe au strâns bani pentru a plăti amenda pe care Hinde ar fi trebuit să o suporte din cauza cartonașului galben: „Se pare că centralul nu cunoaște conceptul de fairplay”, au declarat aceștia la unison.