Mijlocașul dreapta englez al echipei FC Liverpool, Raheem Sterling, este dorit de gruparea Real Madrid, a anunțat antrenorul secund al clubului spaniol, Zinedine Zidane, citat de presa internațională.
De curând, Sterling (20 de ani) a refuzat propunerea de prelungire a contractului înaintată de FC Liverpool, în urma căruia mijlocașul ar fi urmat să primească 100.000 de lire sterline (136.000 de euro) pe săptămână.
„Știm cine este Raheem Sterling și îl monitorizăm. Sunt puțini jucători în lume care ar putea îmbunătăți lotul echipei Real Madrid, așa că este normal să-i monitorizăm pe cei mai buni tineri jucători din lume. L-am monitorizat pe Gareth Bale mai mult de un an. La fel a fost și cu Isco sau cu Raphael Varane. Monitorizăm mulți dintre cei mai buni jucători tineri din Europa, iar dacă simțim că au să ofere ceva clubului, atunci vom contacta echipa lor și vom încerca să facem următorul pas”, a spus Zidane.
Născut în Kingston (Jamaica), Sterling mai are contract cu FC Liverpool până în vara anului 2017. El se află la FC Liverpool de la vârsta de 16 ani, când a fost adus de la echipa de juniori a clubului Queens Park Rangers.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER