După ce Dani Alves a refuzat ultima proprunere de reînoire a contractului cu barcelona, catalanii s-au reorientat pentru aducerea unui alt fundaș dreapta.
Oficialii de pe Camp Nou au început negocierile cu cei de la Sevilla pentru transferul lui Aleix Vidal, iar gruparea blaugrana a blocat discuțiile pe care Sporing Lisabona le are cu alte cluburi în privința lui Cedric Soares, anunță Sport.es.
Clauza de reziliere a lui Aleix Vidal este de 25 de milioane de euro, jucătorul având contract cu Sevilla până în 2019. Tranzacția s-ar putea face pentru 10 milioane de euro plus cedarea lui Denis Suarez sau Halilovic celor de la Sevilla, în funcție de dorința celor din urmă.
Dacă FIFA va păstra sancțiunile pentru clubul catalan în privința transferurilor, atunci Vidal ar urma să ajungă pe Camp Nou abia în ianuarie 2016.
Cedric Soares a fost recomandat catalanilor de Ariedo Braida, joacă pentru naționala Portugaliei, iar vârsta de 22 de ani este un atu important în ceea ce privește potențialul acestuia. Prețul acestuia este undeva în jur de șapte milioane de euro deoarece contractul acestuia cu Sporting expiră în vara lui 2016, iar jucătorul nu dă semne că ar vrea să-l reînnoiască.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER