A scos capul pentru prima oară în Europa în Ghencea, acum promite să impresioneze la prima echipă a lui Liverpool: „A fost superb la București!”
Liverpool are șanse minime să ridice pretenții în noul sezon din Premier League. Brendan Rodgers a avut destul de puțini bani la dispoziție, astfel că transferurile pe care le așteptau toți fanii s-au lăsat așteptate.
În aceste condiții, tehnicianul „cormoranilor” va fi nevoit să apeleze tot mai frecvent la jucători de la echipa a doua, lucru care nu îl nemulțumește atât de tare pe cât s-ar crede. Nord-irlandezul a rămas impresionat de câțiva dintre jucătorii tineri crescuți în academia din Merseyside și este convins că aceștia vor reprezenta viitorul clubului.
Totuși, în condițiile în care grupări ca United, City sau Chelsea își permit să cheltuie zeci de milioane de euro pentru a aduce fotbaliști „grei”, e aproape imposibil pentru Liverpool să aibă pretenții.
„Avem un lot foarte mic și vom juca aproximativ 26-27 de meciuri până în ianuarie. Dar nu îmi fac atât de multe probleme. Sunt câțiva puști extrem de talentați la echipa secundă și mă voi baza pe ei, în special în meciurile din Europa League„, a explicat tehnicianul, conform liverpooldailypost.co.uk.
Printre puștii care vor exploda în noul sezon, notează sursa citată, este și Jon Flanagan, fotbalist al cărui prim contact cu prima echipă a avut loc în Ghencea, în 2010, în grupele Europa League. Cormoranii au venit atunci în România având calificarea asigurată, astfel că în formula de start au survenit mai multe schimbări. Flanagan avea doar 17 ani și a luat loc doar pe banca de rezerve, dar a fost impresionat de atmosfera din Ghencea.
„A fost pentru prima oară când am făcut parte din lotul primei echipei. A fost grozav, chiar dacă nu am intrat. Atmosfera a fost superbă la București, faptul că am avut ocazia să mă antrenez alături de fotbaliști mari în Europa au contribuit la dezvoltarea mea. Am simțit un imbold atunci, m-am simțit fotbalist pentru prima oară. Acel meci m-a determinat să fiu și mai serios, am văzut cum se pregătesc băieții și am înțeles că mai am mult de lucru. Acum mă simt pregătit, am jucat deja pentru prima echipă și simt că pot să ajut. E un salt important, dar sunt convins că îi pot face față„, a explicat fundașul dreapta pentru sursa citată.