A spus adevărul după un deceniu! Robinho și povestea unui transfer ratat. De ce nu a mai ajuns la Chelsea, deși londonezii vindeau deja tricouri cu numele său
Robinho (34 de ani), unul dintre cei mai talentați brazilieni ai generației sale, a povestit, la 10 ani distanță, de ce nu a mai ajuns la Chelsea în 2008, când a fost dorit cu foarte mare insitență de Luis Felipe Scolari. „Felipao” îl cunoștea foarte bine și era sigur ca va face diferența pe Stamford Bridge, însă nu a mai ajuns acolo.
Acum 10 ani, Robinho era vândut de Real Madrid la Manchester City, totul după ce spaniolii au negociat cu Chelsea, iar londonezii vindeau deja tricouri cu numele său. O lovitură în orgoliu pentru Real Madrid, spune Robinho la mai bine de zece ani distanță de la acel moment, care e de părere că Real Madrid l-a vândut intenționat la City, după ce a aflat ce făceau cei de la Chelsea. În acest moment, Robinho joacă în Turcia, la Sivasspor, unde e coleg cu românii Papp și Torje.
„Obiectivul meu era să merg la Chelsea. Scolari mi-a spus că voi face diferența la echipă, dar Real Madrid nu a mai ajuns la un acord cu ei. Lor nu le-a plăcut că Chelsea deja vindea tricouri cu numele meu înainte ca transferul să fie oficializat. Sunt sigur că din această cauză au căzut negocierile. A fost o problemă de orgoliu pentru Real. Chelsea juca în Liga Campionilor și City nu”, a spus Robinho într-un interviu acordat revistei FourFourTwo.
Înainte să ajungă coleg cu cei doi români, atacantul cu 100 de selecții și 28 de goluri la naționala Braziliei, a jucat la echipe precum Santos, Real Madrid, Manchester City, AC Milan, Guangzhou Evengrande și Atletico Mineiro.