A trecut criza din fotbal! Câți bani s-au plătit în această vară pentru transferuri

Vara aceasta este una în care cluburile mari scot sume uriașe pentru superstaruri. Conform banilor plătiți până în acest moment, se poate spune că fotbalul a ieșit din criza economică.

Monaco și PSG au cheltuit în această vară peste 250 de milioane de euro.

Agitația de pe piața transferurilor se simte. Spre deosebire de ultimii ani însă, cluburile sunt tot mai hotărâte să se întărească, iar pentru cei mai buni jucători din lume se plătesc sume uriașe. Cavani, Falcao sau Neymar sunt doar câteva exemple de fotbaliști care au schimbat vestiarul în această vară, iar cluburile care și-au dorit semnătura lor au fost nevoite să scoată peste 50 de milioane de euro pentru fiecare.

Drept urmare, până în acest moment, cele mai scumpe zece transferuri din această vară se apropie ca suma de ce se întâmpla în urmă cu patru sezoane, atunci când Real Madrid a avut o politică foarte agresivă prin aducerile lui Ronaldo, Kaka, Xabi Alonso și Benzema. Pentru cei patru „galactici” au plătit 229 de milioane de euro. În locul echipei din capitala Spaniei, sunt în acest moment Monaco și PSG, asta după ce în ultimii trei ani, Manchester City a aspirat tot ce era mai bun în perioadele de mercato.

Dacă Barcelona îi plătește clauza lui Thiago Silva, eu o să o plătesc pe a lui Messi
Al-Khelaifi, președinte PSG

 

Monaco, cea mai agresivă

Fără discuții, Monaco este echipa care a intrat puternic în hora marilor cluburi din Europa. Patronul rus, Ribolovlev, a cheltuit până în acest moment 144 de milioane de euro și nu pare că se oprește aici (figura 2). În schimb, Santos se bucură în continuare că produce mari talente, iar conturile fostului club al lui Neymar s-au umplut după trecerea atacantului la Barcelona (figura 3). Inedit este că din cele cinci mari campionate ale Europei, doar LaLiga a reușit să obțină profit până azi din transferurile de jucători din această vară (figura 1).

 

Publicat: 19 07. 2013, 11:43
Actualizat: 19 07. 2013, 14:06