A vrut să plece și Perez l-a ascultat! Real Madrid a trimis un jucător „cu nume” în Premier League

Mateo Kovacic (24 de ani) stă, timp de un an, departe de Santiago Bernabeu. Mijlocașul central croat va fi împrumutat la Chelsea și va juca sub comanda lui Maurizio Sarri, un antrenor care-i apreciază calitățile.

Spaniolii de la Marca anunță că Real Madrid și Chelsea au bătut palma pentru împrumutul pe un sezon, iar mutarea va fi oficializată în cel mai scurt timp, gruparea blanco preferând să nu-l vândă pe Kovacic, în ciuda ofertelor venite de la Juventus, AC Milan sau Internazionale Milano.

Iar plecarea lui Kovacic din capitala Spaniei, pentru un an, vine ca urmare a faptului că mijlocașul și-a manifestat dorința de a prinde mai multe minute, lucru imposibil la Real Madrid, unde posturile de la mijlocul terenului sunt ocupate de Casemiro, Modric și Kroos.

În condițiile în care Kante și Jorginho sunt primele opțiuni ale lui Maurizio Sarri pentru mijlocul terenului, e de așteptat ca Mateo Kovacic să nu fie titular nici la Chelsea și, mai degrabă, să fie o soluție pentru partea a doua a meciurilor sau pentru partidele mai puțin importante pentru londonezi.

30 de milioane de euro e cota de piață a lui Kovacic, care a ajuns la Real în 2015, de la Inter, pentru 31 de milioane de euro.

Publicat: 07 08. 2018, 18:31
Actualizat: 07 08. 2018, 18:32