Abramovic a refuzat o ofertă de un miliard de euro! Un om de afaceri englez a vrut să pună mâna pe Chelsea: „Era o sumă foarte mică pentru el”

Jim Ratclife este miliardarul care a încercat să cumpere Chelsea Londra. Omul de afaceri deține mai multe companii petrochimice și are o avere de peste 20 de miliarde de euro, de două ori mai mult decât Abramovic. Potrivit Sunday Times, cumpărarea clubului Chelsea s-ar cifra în jurul sumei de 1 miliard de euro. Investiția lui Ratclife ar fi fost una minimă, în condițiile în care compania Ineos, deținută tot de omul de afaceri, a înregisterat vânzări în valoare de 45 de miliarde de euro.

Un prieten al lui Retclife a mărturisit că a existat intenție din partea acestuia, dar nu s-a concretizat nimic: „Suma de un miliard de euro este una foarte mică pentru el, dar, până acum, șansele de a cumpăra clubul sunt aproape inexistente”.

Roman Abramovic a achiziționat clubul în 2003, în schimbul a  150 de milioane de euro. În această perioadă, printre cele mai importante trofee câștigate se numără 5 campionate și o Ligă a Campionilor.


Articol scris de Răzvan Stîngă

Publicat: 09 06. 2018, 15:17
Actualizat: 09 06. 2018, 15:18