După ce Chelsea a ratat și acest sezon de Champions League, fiind eliminată în optimi de Interul antrenat de Mourinho, patronul grupării londoneze nu dezarmează și pregătește un nou plan pentru a-și îndeplini visul: câștigarea Champions League. Potrivit celor de la The Sun, magnatul rus este gata să investească 100 de milioane de lire pentru a crea o echipă capabilă să domine Europa fotbalistică.
Abramovic nu se gândește să-l schimbe pe tehnicianul italian Carlo Ancelotti, dar dorește să transfere câțiva dintre cei mai în formă jucători de pe bătrânul continent. Fernando Torres, Sergio Aguero, Maicon sau Bastian Schweinsteiger sunt fotbaliștii ce se regăsesc pe lista de achiziții a trupei engleze, conform sursei citate. De asemenea, Chelsea dorește să transfere încă un portar pentru a elimina situația neplăcută în care s-a aflat antrenorul „Albaștrilor” la returul cu Inter, când a fost nevoit să-l folosească pe Turnbull, primii doi goalkeeperi fiind indisponibili din pricina accidentărilor.
Transferurile de răsunet programate pentru perioada de mercato din vară, vor conduce inevitabil și la restructurări masive în lotul echipei de pe Stamford Bridge. Joe Cole, Anelka, Deco, Hilario, Paulo Ferreira și Belletti sunt jucătorii vizați de această remaniere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER