Abramovich a încercat marea lovitură înaintea „dublei” cu Barcelona! Conte era deja OUT, dar a avut noroc și a rămas în funcție

Antonio Conte (48 de ani) rămâne antrenorul lui Chelsea, dar doar pentru că Roman Abramovich a fost refuzat de Luis Enrique.

Miliardarul rus s-a săturat de rezultatele proaste ale lui Conte, care a pierdut cu 0-3 pe Stamford Bridge cu Bournemouth, iar luni seară a fost umilit de Watford (4-1) și a încercat să-l înlocuiască pe omul care a adus titlul din sezonul trecut cu Luis Enrique. Fostul antrenor al Barcelonei a refuzat propunerea lui Abramovich, care-l mai are în vederi și pe Maurizio Sarri, iar șeful de pe Stamford Bridge a luat decizia de a nu-l da afară pe Conte și de a-i mai oferi credit și pentru partea a doua a sezonului.

Pus în fața unei situații complicate, după o serie de rezultate care nu-l fac sigur nici de prezența în top patru la finalul sezonului din Premier League, Conte a pus ultimele înfrângeri pe seama oboselii acumulate de jucătorii săi, motiv pentru care Hazard &co. au primit trei zile libere pentru a se odihni și a se „încărca” înaintea dublei cu Barcelona, din optimile Ligii.

Scăpat pentru moment, Conte are deja opțiuni în cazul în care lucrurile nu vor intra pe un făgaș normal la Chelsea, presa italiană anunțând că AS Roma și AC Milan sunt deja interesate de serviciile fostului antrenor de la Juventus.

Publicat: 06 02. 2018, 21:02
Actualizat: 06 02. 2018, 21:03