Ancelotti i-a dat o lecție de tactică lui „The Special One“ Mourinho, câștigând derby-ul cu scorul de 1-0. Mult-așteptatul „Il Derby della Madonnina” a oferit un meci de mare angajament, cu Inter pornind mai bine spre careul rossonerilor. Oaspeții au ratat două bune ocazii, după care AC Milan a început să găsească mai ușor drumul spre poarta lui Julio Cesar. Chivu a fost distribuit ca și în partidele precedente pe partea stângă a apărării, de unde a participat mai mult decât până acum la fazele ofensive. Însă golul a venit în poarta nerazzurrilor pe un ofsaid nesemnalizat la Kaka, autorul unei centrări perfecte pentru lovitura de cap a lui Ronaldinho. Și Chivu a avut mica lui parte de vină, chiar dacă a fost ofsaid, pentru că n-a încercat să îl blocheze pe Kaka la centrare. Tot fundașul român a fost depășit spre finalul primei reprize de fuleul altui brazilian, Pato, dar portarul Julio Cesar a ieșit la timp.
Primul eșec pentru Mourinho în Italia
Mourinho a riscat totul, introducând doi atacanți, Adriano și Cruz, și sacrificându-l pe fundașul central Materazzi. În locul lui „Matrix” l-a trecut pe Chivu, care s-a simțit mai în largul său în acest rol. Eliminarea colegului său Burdisso în ultimul sfert de oră a atârnat greu, Mourinho fiind nevoit să accepte primul său pas fals în fotbalul italian în fața lui Ancelotti.
55 de pase a dat Chivu în meciul cu Milan, 85,5% dintre ele fiind reușite
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER