AC Milan, cimitirul elefanților

David Beckham, 33 de ani, va renunța la tricoul lui Los Angeles Galaxy și va juca, sub forma de împrumut, până la sfârșitul sezonului la Milanul lui Ancelotti. Un star venit pe ușa din dos și care este departe de a fi într-un moment bun al carierei sale sportive. Mai mult decât atât, nici vârsta sa, destul de înaintată pentru un fotbalist de la care se cer atâtea, nu a constituit un obstacol serios pentru gruparea rosso-nera.

Din câte se pare, clubul lombard este locul ideal unde, la o anumită vârstă, mari fotbaliști pot veni pentru a-și reîncărca bateriile și a-și relansa o carieră aflata în cumpănă. Având în vedere cazurile Rivaldo, shevcenko sau Ronaldinho, este evident că nu poate fi vorba de ceva întâmplător, ci de o politică al carei scop nu este foarte clar.

Club de pensionari

Desigur, Adrian Galliani, omul forte al milanezilor, își ține cuvântul. A și declarat, de mai multe ori, că nu-i plac experimentele. "Eu vreau jucători maturi, a căror valoare a fost deja verificată la cluburile sau la naționalele unde au evoluat. Nu am chef de puști sau de necunoscuți. Pato este o excepție", spune acesta pe toate drumurile. Interesant este că, oricum, în lotul ros-negru sunt deja jucători matusalemici. Printre cei săriți bine de 30 de ani sunt Maldini, care are deja 40, urmează Kalac, Favalli, Inzaghi, Dida, Nesta, Ambrosini etc etc etc. Sunt 15 jucatori din lotul pregatit de Ancelotti care au depășit 30 de ani!

Politică controversată

Iată, în context, care au fost transferurile care au surprins cel mai mult la vremea lor.

1. Rivaldo

Brazilianul a sosit pe San Siro la 30 de ani. Și asta, după cinci sezoane petrecute la Barcelona dintre care ultimul a constituit doar o lungă polemică între star și antrenorul Van Gaal. Deși a venit ca jucător liber, forma sa fizică lasă de dorit. Ce-i drept, a câștigat o Ligă cu Milan, dar randamentul său a lăsat mult de dorit. Numai cinci goluri în 22 de partide, după care a plecat, cam pe ușa din dos, în pauza de iarnă a celui de-al doilea sezon pe San Siro.

2. Ronaldo

Aflat la finalul erei sale "galactice", Il Fenomeno a ajuns în Italia. Mai exact, în ianuarie 2007, atunci când jucătorul împlinea 30 de ani iar staff-ul rosso-nero îl prezenta presei la Milanello. Spre deosebire de compatriotul său, Rivaldo, trebuie admis că Ronaldo a început mult mai bine, marcând de șapte ori în primele 14 meciuri. Din păcate, a venit o nouă accidentare, la Livorno, o ruptură de tendon la glezna stângă însemnând și finalul ultimei sale aventuri italiene.

3. Shevchenko

Ucrainianul a trăit, fără nicio îndoială, șapte ani minunați la Milan, iar cele 173 de goluri marcate stau mărturie în acest sens. A câștigat tot ceea ce-și poate dori un fotbalist, după care a cedat banilor lui Abramovich. După un prim sezon acceptabil, nu a evoluat decât în nouă partide pentru Chelsea în al doilea său sezon pe Stamford Bridge. Drept pentru care și-a facut bagajele și a aterizat în curtea lui AC Milan!

Tradiție veche

Aceasta este o poveste mai nouă dar, dacă ne întoarcem mai mult în timp, vom remarca niște lucruri nu foarte diferite. George Weah (30 de ani), Papin (tot atâția), Roberto Baggio (28), Bierhoff (30) sau "rusul " Vierchowod (37) au fost jucători care nu au sosit tocmai pe post de tinere promisiuni la Milan. Asta nu înseamnă, însă, că mulți dintre aceștia nu și-ar fi făcut treaba cum trebuie.

Cu toții, însă, au strălucit doar un sezon, au fost mediocri în al doilea, și au plecat, fără a lăsa loc de bună ziua, în al treilea. Experiență și nume mare în locul tinereții sau anonimatului. Pariul lui AC Milan este clar și, chiar dacă sunt voci pro sau contra, rezultatele le dau dreptate să continue această politică.

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 23 10. 2008, 15:07
Actualizat: 24 10. 2008, 15:03