AC Milan dă o primă mare lovitură: starul Realului a acceptat salariul de 7,5 milioane de euro pe an și vine pe San Siro. Suma uriașă plătită de milanezi pentru cel mai mare transfer din istoria recentă

A doua aventură a lui Alvaro Morata (24 de ani) la Real Madrid se va încheia sigur în această vară, iar Gazzetta dello Sport anunță că vârful spaniol va ajunge la AC Milan, unde va încasa un salariu foarte bun.

Răscumpărat de Real de la Juventus pentru 30 de milioane de euro, Morata nu a reușit să se impună în echipa lui Zidane, chiar dacă Benzema a avut o stagiune foarte slabă, iar vara lui 2017 îi va aduce, conform presei italiene, un transfer la AC Milan.

Gazzetta dello Sport scrie că Morata a acceptat salariul de 7,5 milioane de euro propus de AC Milan, iar clubul care a intrat de puțin timp pe mâna unor miliardari chinezi va plăti nu mai puțin de 60 de milioane de euro în schimbul atacantului care a marcat 20 de goluri în 42 de meciuri jucate în acest sezon, mutarea urmând să fie anunțată oficial la scurt timp după finala Ligii Campionilor, pe care Real o va juca împotriva lui Juventus, la Cardiff, pe 3 iunie.

Morata, cotat la 40 de milioane de euro de site-ul transfermarkt.de, se va întoarce astfel în Serie A după doar un sezon petrecut pe Bernabeu. Între 2014 și 2016, Morata a îmbrăcat tricoul lui Juventus, pentru care a înscris 27 de goluri și a oferit 19 pase decisive în două sezoane, câștigând de două ori eventul și jucând o finală de Ligă, în 2015, pierdută în fața Barcelonei.

Publicat: 27 05. 2017, 18:03
Actualizat: 27 05. 2017, 18:47