AC Milan – Juventus Torino, scor 1-0! Locatelli a adus victoria „diavolilor” în derby

AC Milan a învins, sâmbătă seara, campioana en titre Juventus Torino, scor 1-0, pe San Siro, într-un meci disputat în etapa a 9-a din Serie A. După această victorie, formația gazdă a ajuns la 19 puncte acumulate în actuala stagiune și a urcat pe locul 2, la două puncte de liderul Juventus.

În primele 10 minute ale partidei, cele două echipe au trecut, pe rând, pe lângă deschiderea scorului. Primul a fost Alex Sandro, de la Juventus, care a reluat cu capul o centrare a lui Miralem Pjanic, însă Donnarumma a respins în corner, după care s-a evidențiat și Buffon, celălalt portar, intervenind salvator la șutul lui Suso, de la marginea careului de 16 metri.

În minutul 36, Juventus avea să înscrie un gol valabil prin Pjanic, anulat de Nicola Rizzoli. Mijlocașul bosniac a centrat dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă, iar mingea a intrat în poartă fără să fie atinsă vreun alt jucător. Inițial, Rizzoli a arătat centrul terenului, apoi s-a răzgândit la sfatul tușierului, care a considerat că Bonucci a influențat faza respectivă și că acesta era în offside, deși reluările au arătat că nu fundașul italian s-a aflat în poziție neregulamentară, ci Benatia, care nu a urmărit mingea.

AC Milan avea să marcheze golul victoriei în partea a doua, prin Manuel Locatelli. În minutul 65, mijlocașul în vârstă de 18 ani a preluat mingea venită de la Suso, din dreapta, și a reluat-o puternic în colțul lung al porții lui Buffon, fără vreo șansă pentru portarul de 38 de ani.

AC Milan: Donnarumma – Abate, Paletta, Romagnoli, De Sciglio – Kucka, Locatelli (Gomez 81′), Bonaventura – Suso, Bacca (Lapadula 90+3′), Niang (Poli 69′). Vincenzo Montella.

Juventus: Buffon – Benatia (Mandzukic 75′) , Bonucci, Barzagli – Alves, Khedira, Hernanes (Sturaro 86′), Pjanic, Alex Sandro – Higuain, Dybala (Cuadrado 83′). Massimiliano Allegri.

Mediafax

Publicat: 23 10. 2016, 09:46
Actualizat: 23 10. 2016, 14:50