Inter Milano i-a oferit 30 de milioane de euro lui Real Madrid pentru brazilianul Kaka, cu 10 mai puțin decât suma cerută de spanioli, care l-au cumpărat pe mijlocaș în 2009 pentru 65 de milioane de euro, susține cotidianul francez L’Equipe.
Varianta ar putea fi agreată de madrileni, aflați în căutare de lichidități pentru rezolvarea transferului lui Fabio Coentrao, cotat la 30 de milioane de euro, dar și pentru a acoperi o parte din suma cerută de Santos pentru Neymar.
Cu toate acestea, mutarea ar putea fi îngreunată chiar de către tatăl jucătorului, care a avut o întâlnire în urmă cu două săptămâni cu o delegație a lui AC Milan, formată din directorul sportiv Ariedo Braida, președintele Adriano Galliani și antrenorul Massimiliano Allegri, fiind rugat de aceștia să nu permită transferul lui Kaka la marea rivală. „Rămâne la Madrid”, a fost declarația lui Bosco Leite la acea vreme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER