Accidentare gravă pentru Alessandro Florenzi. Jucătorul Romei va lipsi mai multe luni de pe teren după ce a suferit o ruptură a ligamentelor

Fotbalistul italian Alessandro Florenzi (AS Roma) a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului stâng și va lipsi mai multe luni de pe teren, notează Reuters.

Formația din Roma, care ocupă locul doi în Serie A, a precizat într-un comunicat faptul că mijlocașul în vârstă de 25 de ani și-a rupt ligamentul încrucișat anterior în timpul reprizei secunde a meciului cu Sassuolo, scor 3-1, de miercuri. Internaționalul italian va fi supus unei operații în cursul zilei de joi.

Alessandro Florenzi are 24 de selecții la naționala Italiei și a fost titular în patru dintre cele cinci meciuri de la Euro 2016, unde Italia a ajuns în sferturile de finală. În calificările pentru Cupa Mondială din 2018, Florenzi a jucat primele două meciuri, dar a fost lăsat pe banca de rezerve în ultima partidă, cu Macedonia.

Florenzi are contract cu Roma până în 2019 și este cotat la 22 de milioane de euro, potrivit site-ului transfermarkt.com. Alessandro poate evolua ca mijlocaș central și fundaș dreapta, reușind un gol și trei pase decisive în acest sezon.

MEDIAFAX

Publicat: 27 10. 2016, 14:28
Actualizat: 27 10. 2016, 14:29