Accidentare teribilă pentru Latovlevici! Românul a fost scos imediat de pe teren și transportat la spital
Accidentare teribilă pentru Iasmin Latovlevici. Fundașul lui Karabukspor, în vârstă de 31 de ani, s-a lovit violent de un adversar în minutul 71 al partidei amicale cu Malatyaspor și a fost schimbat imediat.
Internaționalul român s-a ciocnit cu un adversar în urma unui duel aerian și este suspect de fractură de piramidă nazală. Latovlevici a fost scos imediat de pe teren și a fost transportat la o clinică din Ankara. Medicii turci vor decide dacă fundașul naționalei va avea nevoie de operație.
Partida amicală s-a încheiat cu scorul de 1-1 după cele 90 de minute, golul celor de la Karabukspor fiind marcat de Torje în minutul 30. La loviturile de departajare, Yeni Malatyaspor s-a impus cu 4-3.
La Karabukspor mai evoluează Papp, Găman, Cristi Tănase, Marius Alexe și Ionuț Neagu.