Accidentările i-au distrus cariera!** În doar un an a ajuns de la star de talie mondială la jucător liber de contract! Inter l-a dat afară pe Forlan
Inter Milano îi va rezilia contractul lui Diego Forlan, fotbalist adus anul trecut pe Giuseppe Meazza și de la care fanii așteptau enorm, având în vedere peridiocitatea cu care marca pentru Atletico Madrid. Marco Branca a confirmat despărțirea, astfel că uruguayanul, căruia îi expirta contractul cu italienii în 2013, este liber să semneze cu orice echipă dorește.
„Suntem aproape să ajungem la un acord în privința rezilierii contractului lui Forlan„, a spus Branca pentru Gazzetta dello Sport.
Ajuns la 33 de ani, Forlan a avut un ghinion fantastic în ultimul sezon, suferind două accidentări grele, care l-au împiedicat să evolueze prea mult pentru nerazzurri (a jucat în 22 de meciuri și a punctat doar de două ori).
În ceea ce privește posibila destinație, jucătorul a declarat că e tentat să se întoarcă în America de Sud, acolo unde brazilienii de la Internacional și Corinthians și-au manifestat interesul de a-l transfera.
74 de goluri în 134 de partide a înscris vârful pentru Atletico Madrid; în 2010, după Campionatul Mondial din Africa de Sud, unde Uruguayul a cucerit medalia de bronz, Forlan a fost declarat jucătorul turneului