Acesta este primul chix al lui Arsene Wenger!** Amănuntul pe care l-a omis și care a dus la cel mai slab început de sezon din carieră

Începutul slab de campionat al lui Arsenal Londra are o explicație: lipsa de comunicare dintre fundașii tunarilor. Acest fapt a fost dezvăluit de cea mai nouă achiziție din defensiva grupării londoneze, germanul Per Mertesacker, care a dezvăluit faptul că nu se înțelege deloc cu colegii săi de linie. Apărătorul în vârstă de 27 de ani, care a fost pe teren la toate cele 7 meciuri din Premier League în care echipa sa a încasat 16 goluri, se justifică spunând că mai are nevoie de timp de acomodare.

„Încă mai am probleme de comunicare, dar având în vedere circumstanțele, era oarecum inevitabil. Din cauza faptului că transferul s-a realizat destul de târziu, nu am putut face foarte multe progrese la acest capitol. Greșelile oricum au loc, sunt inevitabile într-o echipă care încă nu e bine sudată. Avem jucători talentați și sunt sigur că o vom scoate la capăt din situația aceasta. Managerul Arsene Wenger nu alege jucători pe care nu știe că se poate baza, iar asta îmi dă încredere pe viitor”
, a spus Mertesacker.

Publicat: 07 10. 2011, 19:53
Actualizat: 07 10. 2011, 19:54