Acesta poate fi TRANSFERUL CARIEREI pentru Maxim! Omul care l-a vrut la Swansea încearcă din nou să-l aducă în Anglia. La ce echipă de tradiție e dorit
Alexandru Maxim și-ar putea relansa cariera în această iarnă, fiind dorit de gruparea Leeds United, care evoluează în prezent în Championship, dar își propune promovarea în Premier League.
Cumpărat de VfB Stuttgart în 2013, pentru 1,5 milioane de euro, Maxim a avut evoluții oscilante și nu a reușit să se impună ca titular în echipa șvabilor. Chiar dacă Maxim a început să joace constant după retrogradarea lui VfB în liga secundă, un nou transfer ar putea fi benefic pentru cariera mijlocașului ajuns acum la 26 de ani.
Recomandări puternice
Internaționalul român e dorit la Leeds United de managerul Garry Monk, care l-a avut pe listă pe Maxim și în urmă cu un an, când o antrena pe Swansea City, în Premier League.
Conform site-ului britanic HITC.com, Maxim are parte și de puternica susținere a secundului lui Monk, Pep Clotet, care a lucrat cu mijlocașul român în anii junioratului, la Espanyol Barcelona. Foarte probabil, chiar Clotet îl recomandase pe Maxim și la Swansea, ținând cont că tehnicianul a lucrat și acolo cu Monk.
„A fost titular în doar 9 partide din Bundesliga, sezonul trecut, când echipa a și retrogradat din prima ligă. Acum are probleme în a juca pentru echipă în 2.Bundesliga și poate a venit timpul pentru o schimbare. Mijlocașul de 26 de ani încă are un potențial imens. E un fotbalist în stilul lui Pablo Hernandez, care este accidentat momentan, și ar fi o soluție excelentă pentru înlocuirea magicianului spaniol. Poate juca și în banda stângă și are 27 de selecții la naționala României. Cu siguranță ar aduce calitate la Leeds. Leeds nu ar greși dacă ar face o mutare pentru Maxim în ianuarie”, notează sursa citată.
Vor din nou în Premier League
De trei ori campioană a Angliei (ultima dată în 1992), Leeds e clasată în acest moment pe locul 6 în Championship, poziție ce asigură prezența în barajul de promovare în Premier League. Fosta finalistă a Cupei Campionilor Europen (1975) încearcă să revină pe prima scenă a fotbalului din Anglia după mai bine de un deceniu în care s-a confruntat cu grave probleme financiare ce au dus la retrogradarea clubului în League One (liga a treia din Anglia).