Internaționalul din Emiratele Arabe Unite Theyab Awana riscă excluderea din echipa națională, după ce a executat un penalti cu călcâiul, duminică, la un meci amical cu reprezentativa Libanului, a anunțat cotidianul National din Dubai, citat de AFP.
Imaginile acestei faze au avut un succes foarte mare pe internet: Awana se îndreaptă pentru a executa penaltiul, în ultimul minut al jocului, când echipa sa conducea cu 6-2, și se întoarce în ultimul moment pentru a lovi balonul cu călcâiul și a-l trimite în stânga portarului libanez, marcând. „Nu ar fi trebuit să se întâmple așa ceva. Este o lipsă de respect. L-am putea exclude din națională sau să-i dăm o amendă. Nu putem accepta în echipa noastră pe cineva care nu respectă adversarul, nu respectă oamenii care muncesc și nici suporterii”, a declarat selecționerul Ismail Rashed.
Oficialii federației naționale se vor reuni pentru a decide o eventuală sancțiune.
La rândul său, Awana a afirmat că este „profund dezolat” de gestul său: „Am făcut o greșeală, am gândit prost”.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER