Niko Kranjcar a lansat acuzații dure la adresa fostului său club. Jucătorul croat dă vina pe cei de la Tottenham și în special pe directorul Daniel Levy.
Kranjcar îi acuză pe englezi de practici neconvenționale în ceea ce privește transferul său la Dinamo Kiev.
„Acum știu din proprie experiență cât de dificil este să rupi un contract cu o echipă din vest. Vă aminitiți de Berbatov? Și el trece prin aceeași situație ca și mine. Cei de la Tottenham m-au ținut pe loc doi ani până când actualul meu a plătit exact cât au cerut ei. Așa lucrează ei, e specialitatea lor. Au cerințe exorbitante în ceea ce privește transferurile, iar ceea ce mi se pare absurd este că întotdeauna primesc ce își doresc”, a declarat Niko Kranjcar.
Mijlocașul croat care a petrecut trei sezoane pe White Hart Lane este fericit că a ajuns la Kiev și afirmă că gruparea din Ucraina este mai puternică decât Tottenham.
„Dinamo Kiev este un club cu o mai mare tradiție decât Tottenham. Are mai mulți fani și deși se vor găsi oameni care să mă contrazică, dacă ne uităm atent la istorie Dinamo Kiev este un club mai mare decât Spurs”, a încheiat Kranjcar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER