Antrenorul „galacticilor”, Jose Mourinho, este acuzat în Spania că a distrus cariera unui jucător.
Pedro Leon îl învinuiește pe „The Special One” că i-a ruinat cariera, împotrivindu-se unui transfer la Chelsea. Oferta londonezilor este reală sau cel puțin este consemnată de presa din insulă, care informa în ianuarie că „Albaștrii” îl doresc pe Pedro Leon, alături de Fernando Torres.
„Chelsea este unul dintre cele mai importante cluburi ale lumii și bineînțeles că sunt măgulit de interesul lor. Dar nu am putut ajunge la Chelsea din pricina lui Mourinho asta deși m-a informat că nu fac parte din planurile lui. Mi-a spus, în schimb, că aș avea șanse foarte mici să joc la formația din Londra. Mourinho a uitat că de fapt nu el, ci Carlo Ancelotti, era la acea vreme antrenorul lui Chelsea”, a declarat Pedro Leon conform celor de la Inside Futbol.
Pedro Leon a ajuns la Real Madrid în 2010, madrilenii plătind aproximativ 10 milioane de euro celor de la Getafe în schimbul jucătorului. În 2011, Real Madrid l-a împrumutat pe mijlocașul de 24 de ani la Getafe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER