Acuze fără precedent la adresa lui Totti:** „Din vanitate, este pe cale să ucidă echipa!”
Directorul sportiv al clubului AS Roma, Walter Sabatini, l-a criticat dur pe Francesco Totti, pe care îl acuză că „din vanitate” este pe cale „să ucidă echipa”, opunându-se noului antrenor Luis Enrique, care nu l-a titularizat de la preluarea formației, informează AFP.
„Această situație este pe cale să ucidă echipa. Totti trebuie să se descurce cu aceste excluderi într-un alt mod. Trebuie să gestioneze mai bine situația, trebuie să lase la o parte orice formă de vanitate și să ajute grupul”, a declarat Walter Sabatini.
Totti (34 ani), care a fost rezervă la meciul cu Slovan Bratislava, din turul play-off-ului Ligii Europa, a venit a doua zi la antrenament cu un tricou cu inscripția „Basta!/Destul”, cu aluzie la antrenorul său. Titular în retur, el a fost vizibil deranjat de faptul că a fost înlocuit de antrenorul spaniol. AS Roma, la care este legitimat și portarul Bogdan Lobonț, a ratat calificarea în grupe, după 0-1 în tur și 1-1 în retur.
„În fotbalul modern, nu pot exista jucători de neatins. Suntem într-un impas și simt pericolul acestei situații, pe care trebuie să o rezolvăm. Altfel, nu va mai fi echipă și nu va mai fi fotbal”, a mai spus Sabatini.
Totti dispută al 20-lea său sezon la AS Roma și s-a opus venirii antrenorului Luis Enrique și viitorului director general, Franco Baldini (în prezent antrenorul secund al lui Fabio Capello la naționala Angliei).
Sursa: Mediafax