Mario Balotelli și-a „semnat” plecarea de la Manchester City după ce a fost eliminat în meciul cu Arsenal. „Nu putem risca să rămânem mereu în zece oameni”, a declarat antrenorul său, Roberto Mancini. „După ce a primit patru etape de suspendare pentru comportament violent în ianuarie, acum ne așteptăm să primească cinci sau chiar mai multe!”, a mai declarat managerul lui City.
Carmine Raiola, agentul jucătorului, a spus că a vorbit cu cel supranumit „Super Mario” și a mărturisit că acestuia îi este dor de Italia. Balotelli ar putea rata lotul Italiei pentru EURO 2012 datorită comportametului sau.
Conform presei din Anglia, orașul în care va ajunge Balotelli este cel mai probabil Milano. AC Milan și Inter sunt gata să se lupte pentru semnătura excentricului atacant. Acesta a fost crescut de către Inter, evoluând pentru echipa patronată de Massimo Moratti între anii 2006-2010.
30 de milioane de euro este cota de piață a atacantului italian
17 goluri a marcat în acest sezon pentru City în toate competițiile
2 cartonașe roșii a primit Balotelli în acest sezon, în meciurile cu Liverpool și Arsenal
Articol scris de Alexandru Stoica
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER