Simbolul lui Real Madrid nu și-a putut stăpâni lacrimile în fața suporterilor care îl aclamau. A promis că se va întoarce
Raul Gonzalez Blanco a anunțat ieri că nu mai este jucătorul lui Real Madrid, echipa pentru care a evoluat 16 sezoane. Cu lacrimi în ochi, atacantul a promis că se va întoarce la club oricând va fi nevoie de el. Pare incredibil, dar este adevărat! Raul nu mai este la Real Madrid. Decizia nu a fost simplă, însă, conform declarațiilor căpitanului, a fost convenabilă atât pentru echipă, cât și pentru jucător. „Mă simt fotbalist și vreau să joc. Puteam să rămân, Mourinho aproape mă convinsese, însă nu era același lucru. Real are jucători tineri, care merită o șansă. Eu am ocazia, poate ultima din carieră, să încerc o experiență în străinătate și vreau să profit de ea”, a spus simbolul lui Real Madrid.
Raul a mărturisit că nu ar fi acceptat niciodată o propunere de la o altă echipă din Spania. Atacantul are oferte din Anglia și din Germania, și chiar dacă deocamdată nu s-a hotărât unde va merge, a recunoscut că negociază cu Schalke 04: „Este adevărat că discuțiile cu Schalke sunt avansate, însă nu m-am decis. Trebuie să aleg între campionatul Angliei și cel al Germaniei”.
Debutul la Real, cea mai frumoasă amintire Jorge Valdano, directorul general al lui Real Madrid, este persoana care l-a ajutat cel mai mult pe Raul să devină o legendă. Valdano, antrenor al „galacticilor” în 1994, când atacantul a promovat la 17 ani în prima echipă, a comentat ieri, la ceremonia de despărțire, decizia acestuia: „Raul este trist pentru că pleacă de acasă, dar este și bucuros că începe o nouă experiență. Pentru noi, cei care îl cunoaștem și i-am fost alături 16 ani, rămâne doar tristețea”.
Întrebat care este cea mai frumoasă amintire a sa ca jucător al lui Real Madrid, Raul a povestit: „Era o zi de vineri, 28 octombrie, când am mers acasă și mi-am anunțat părinții că plec în deplasarea de la Zaragoza cu prima echipă. Tata era atât de fericit, încât n-a mai mâncat nimic în ziua aceea și nici a doua zi, când am debutat la echipa mare. Este frumos să-ți faci părinții și prietenii fericiți”.
Cifrele lui Raul pe „Bernabeu”
ª Golgheterul all-time al lui Real Madrid, cu 322 de reușite
ª Jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul Realului din istorie – 729 ª Cel mai tânăr jucător din istoria clubului care a evoluat la echipa mare – avea 17 ani și patru luni ª N-a primit niciun cartonaș roșu în 15 sezoane de fotbal profesionist ª Al treilea golgheter din istoria Primera Division – 228 de reușite ª Golgheterul all-time al naționalei Spaniei – 44 de goluri în 102 prezențe ª Golgheterul all-time al Ligii Campionilor – 66 de reușite în 128 de partide
„În ultimul an nu m-am simțit jucător. Nu vreau să fac altceva deocamdată”, Raul
16 trofee a cucerit Raul cu Real: șase campionate, patru Supercupe, trei Ligi ale Campionilor, o Supercupă a Europei, două Cupe Intercontinentale
22 de premii individuale a câștigat Raul din 1994 până în prezent, dar niciodată „Balonul de Aur”
Raul a îmbrăcat prima dată tricoul lui Real Madrid într-un meci cu Zaragoza. Ultimul său meci, în sezonul trecut, a fost tot împotriva Zaragozei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER