„Mi-am prelungit contractul cu încă două sezoane și acesta va fi finalul carierei mele”, a anunțat, la începutul săptămânii, Ronaldo, atacantul brazilian de 33 de ani de la Corinthians. Dincolo de retragerea „Fenomenului”, 2011 va însemna și finalul unei ere.
Va fi finalul unei ere pentru că, până la Cristiano Ronaldo și Messi, a existat Ronaldo, jucătorul care a dominat timp de aproximativ un deceniu fotbalul mondial, începând cu mijlocul anilor 90. Și pentru că, înainte de a ajunge grăsunul de care râdeam toți, brazilianul și-a câștigat renumele de „Fenomenul” la Barcelona, Inter Milano, Real Madrid și AC Milan. Și pentru că astăzi mulți încă spun că există un singur Ronaldo, „originalul” sau „adevăratul” fiind el, cel din Brazilia.
Golgheter de la 18 ani
Puștiul născut în Rio de Janeiro a scos capul mai întâi la Cruzeiro, a făcut parte din lotul Braziliei care a câștigat titlul mondial în 1994, după care a făcut minuni la PSV Eindhoven, unde a devenit golgheterul campionatului Olandei la doar 18 ani. Meciul și golul, cam asta a făcut Ronaldo și la PSV, și la Barcelona lui Bobby Robson, unde a ajuns în 1996.
Cel mai bun din lume
Peste un an, după ce a bifat și titlul de golgheter al Spaniei, a ajuns cel mai scump transfer din istorie la acea vreme, Inter Milano plătind pe el 28 de milioane de euro. Tot în 1997, laureat cu „Balonul de Aur”, a fost desemnat oficial cel mai bun jucător al lumii. Au fost cinci sezoane petrecute la Inter, umbrite de o accidentare la genunchiul drept care l-a ținut departe de gazon mai bine de un an. Ronaldo a revenit și a câștigat al doilea titlu mondial cu Brazilia, în 2002. Tot atunci, Real Madrid a plătit 45 de milioane de euro și Ronaldo a devenit unul dintre galacticii de pe „Bernabeu”.
N-a câștigat niciodată Liga Campionilor
La Real a început ca un idol și a ieșit din nou golgheterul Spaniei. Cu timpul însă, accidentările și problemele de greutate l-au scos din echipă, iar în ianuarie 2007 a ajuns la AC Milan. La 30 de ani, Ronaldo jucase deja la marile rivale din Spania, Barcelona și Real, iar acum „bifa”, după Inter, și cealaltă mare echipă din Milano. Ciudat însă, cu niciuna dintre aceste superputeri nu a câștigat Liga Campionilor.
Începutul sfârșitului
Februarie 2008 a fost începutul sfârșitului. O nouă accidentare serioasă, cea de-a treia, la genunchiul stâng de data aceasta, a dus la neprelungirea contractului cu AC Milan. Ajuns supraponderal pentru un fotbalist, Ronaldo s-a întors în Brazilia și a semnat cu scandal cu Corinthians, după ce se pregătise cu rivalii de la Flamengo. Încetul cu încetul, a redevenit atacantul temut din Europa. Mulți îl vor în lotul Braziliei pentru Mondialul din Africa de Sud din această vară, dar selecționerul Dunga strâmbă din nas. Cele 62 de goluri în 97 de meciuri jucate de Ronaldo la națională până în 2006 nu mai sunt de ajuns acum, în 2010.
2 „Baloane de Aur” a câștigat atacantul (1997 și 2002)
5 trofee are Ronaldo cu naționala Braziliei
8 titluri de golgheter are brazilianul în carieră
14 competiții a câștigat Ronaldo cu echipele de club A fost căsătorit cu o fotbalistă budistă
Nici în viața personală Ronaldo nu a scăpat de fotbal. Starul brazilian a fost căsătorit cu budista Milene Rodrigues, o fotbalistă braziliancă de națională, cu care are un fiu pe nume Ronald. După divorț, fotbalistul a făcut deliciul tabloidelor prin relațiile sale cu mai multe topmodele, dar și printr-un scandal cu travestiți. Din actuala relație cu Maria Beatriz, Ronaldo mai are o fiică, Maria Sophia.
Putea ajunge la Dinamo!:)
În decembrie 2008, în timp ce Cristi Borcea discuta cu impresarul fundașului Julio Cesar, fostul jucător dinamovist a fost sunat de oficialul din „Ștefan cel Mare”. În acel moment, Julio Cesar se afla în Brazilia, la un turneu de fotbal pe plajă, alături de Ronaldo, iar apărătorul i-a spus lui Borcea, în glumă, că-l poate aduce pe star la Dinamo. Impresarul de conjunctură „uitase” însă de pretențiile salariale ale lui Ronaldo…
Ronaldo este jucătorul care a marcat cele mai multe goluri (15) la turneele finale ale CM (patru la număr)
Brazilianul a marcat 409 goluri în cele 592 de meciuri oficiale jucate până ieri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER