După ce și-a adjudecat edițiile din 2006 și 2007, în tricoul Interului, brazilianul Adriano, acum la AS Roma, a fost desemnat din nou cel mai slab fotbalist al anului în Serie A. El i-a depășit în 2010 pe conaționalii Amauri și Ronaldinho, pe 4 și 5 urmându-i italienii Marco Materazzi și Fabio Cannavaro.
Cu doar 142 de minute jucate de la sosirea la Roma (3 meciuri, nici un gol), Adriano a primit 22,42 la sută dintre voturile ascultătorilor postului de Radio Rai 2 Catersport, cel care acordă anual titlul neoficial Bidonul de Aur, ajuns la cea de-a opta ediție. Amauri a primit doar 12, 76 la sută dintre sufragii, în vreme ce pentru Ronaldinho au optat doar 10,11 la sută dintre votanți.
Printre nominalizați s-a numărat și românul Adrian Mutu, alături de Antonio Cassano, însă aceștia doi mai mult pentru „performanțele” extrasportive decât pentru cele din teren. Românul a obținut doar 4,75 la sută din voturi, ocupând locul 10 în clasamentul general.
Până acum, Bidonul de Aur a fost obținut de Rivaldo (2003), Legrottaglie (2004), Vieri (2005), Adriano (2006, 2007), Quaresma (2008), Felipe Melo (2009), Adriano (2010).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER