Oficialii AEK Atena, unul dintre cele mai mari cluburi din fotbalul grec, dar care a fost retrogradat în liga a treia din cauza gravelor probleme financiare cu care s-a confruntat sezonul trecut, au anunțat o investiție de 65 de milioane de euro în construirea unui nou stadion, informează AFP.
„Vom construi un nou stadion, pe măsura istoriei clubului și a originilor sale bizantine”, a declarat Dimitris Melissanidis, omul de afaceri care a preluat clubul din iunie 2013, cu ocazia prezentării noului proiect.
„După distrugere vine întotdeauna renașterea. Iar de data aceasta, zidurile care protejează echipa noastră sunt mai înalte și mai impenetrabile”, a continuat el, referindu-se la stadionul construit în 1930 și afectat serios în urma cutremurului din 1999, apoi demolat în 2003.
Potrivit presei din Grecia, Melissanidis a reușit să obțină o importantă sumă de bani de la suporterii bogați ai clubului, în timp ce autoritățile regionale au anunțat că vor investi 20 de milioane de euro în echipamentul ce va utila stadionul de 34.000 de locuri.
Lucrările, care vor crea 400 de locuri de muncă, vor începe în 2014 și vor fi finalizate în 2016.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER