Afacere românească în Serie A!** Noul sezon începe AZI! TOT ce trebuie să știi despre campionatul Italiei
Noul sezon din Italia începe azi, iar printre cele mai importante transferuri ale verii s-a numărat și venirea lui Torje la Udinese, în schimbul a 5 milioane de euro. El se alătură conaționalilor Ștefan Radu (Lazio), Ștefan Popescu și Adrian Mutu (Cesena), Chivu (Inter), Laurențiu Brănescu (Juventus), Paul Codrea (Siena) și Bogdan Lobonț (AS Roma).
Torje a fost prezentat ieri la Udinese și este de așteptat ca fostul dinamovist să fie titularizat pe flancul stâng încă din prima etapă, la meciul cu Lecce. „Sunt aici pentru a juca atât de bine cât pot. Îi cunosc pe ceilalți conaționali ai mei, sunt prieten cu Mutu și cu Ștefan Radu, dar doar în afara terenului. De ce am ales numărul 25? A fost primul pe care l-am avut, la 17 ani. Are o semnificație aparte pentru mine. Știu că există presiune aici, dar mă motivează asta. Știu că la Guidolin ori joci, ori ești out! Cunosc campionatul italian, îl urmăresc și pot să spun că îmi place tot ce am găsit la Udinese”, a spus ieri mijlocașul român în timpul prezentării la noua sa echipă, impresionând asitența cu italina sa fluentă.
Un alt om de bază la echipa sa va fi Mutu, golgheterul Cesenei din amicalele verii. Cel mai probabil, „Briliantul” va face pereche în atacul „alb-negrilor” cu brazilianul Eder. Tot la Cesena este legitimat și tânărul ieșean Ștefan Popescu, un fundaș promițător de 18 ani, iar Ștefan Radu este anunțat ca titular pe flancul stâng al defensivei lui Lazio, echipă ce vrea titlul în noul sezon.
Vremuri grele pentru Chivu
În schimb, pentru Cristi Chivu nu se anunță un sezon strălucit la Inter. Chinuit în continuare de accidentări, fundașul român nu are loc în sistemul cu trei fundași gândit de Gasperini, care îi va folosi pe Samuel, Lucio și tânăra speranță Ranocchia. Totodată, Lobonț pare să aibă șanse minime de joc la Roma, după aducerea lui Stekelenburg. Și Laurențiu Brănescu va sta în umbră la Juventus, dar puștiul de 17 ani se va antrena cot la cot cu Gianluigi Buffon. În fine, Codrea a revenit la nou-promovata Siena după împrumutul la Bari și se va lupta pentru evitarea retrogradării din prima ligă.