Afacerea Jermain Defoe
Portsmouth a făcut o afacere frumoasă cu atacantul Defoe, într-un singur an. În luna ianuarie 2008, Portsmouth l-a adus pe internaționalul englez, de la Tottenham, pentru 8.5 milioane de euro. Defoe a prins un sezon foarte bun pe "Fratton Park", unde a reușit 16 goluri în 31 de partide din Premier League.
Defoe a avut însă o relație foarte bună cu managerul Harry Redknapp, care, după ce plecat de la Portsmouth tocmai la Tottenham, și l-a dorit foarte mult pe jucător. Așa că Defoe a ales să se întoarcă pe "White Hart Lane", la exact un an după ce a părăsit gruparea londoneză.
Cei de la Portsmouth nu au însă motive de supărare, mai ales dacă ținem cont de afacerea pe care au făcut-o cu jucătorul de 26 de ani. L-au cumpărat acum un an cu 8.5 milioane de euro, iar acum l-au vândut aceleiași echipe, cu 16.6 milioane de euro. Profit: 8,1 milioane.
De menționat că Defoe a primit amenințări cu moartea din partea fanilor lui Portsmouth, în momentul în care întoarcerea sa pe "White Hart Lane" a devenit iminentă.
"Suntem fericiți să anunțăm că am ajuns la o înțelegere cu Portsmouth în privința transferului lui Defoe. S-a ajuns la o înțelegere și cu atacantul, care va efectua astăzi vizita medicală", se poate citi într-o declarație postată pe site-ul oficial al lui Tottenham.
Defoe a evoluat de 32 de ori în naționala Angliei, pentru care a marcat de șase ori. Are 43 de goluri în 139 de meciuri în Premier League, și a evoluat anterior patru ani la Tottenham, unde a venit de la West Ham, în sezonul 2003-2004.