Agentul lui Ronaldo confirmă transferul verii: „Urmează o nouă etapă strălucitoare a carierei lui”
Transferul anului pare că este aproape făcut, presa din Italia susține că sâmbătă, 7 iulie, Cristiano Ronaldo va susține vizita medicală și va fi prezentat în aceeași zi, oficial, la Juventus Torino. „Bătrâna doamnă” deja i-au pregătit tricoul lui CR7.
Agentul Balonului de Aur, Jorge Mendes, a vorbit în premieră despre plecarea lui Ronaldo de la Real Madrid. Chiar dacă nu a confirmat în mod direct transferul, Mendes a dat de înțeles că pentru clientul său urmează un nou capitol în cariera de jucător: „Dacă Ronaldo va pleca de la Real va urma o nouă etapă strălucitoare a carierei lui”, a declarat Jorge Mendes pentru ziarul portughez Record. El a continuat: „Dacă va pleca de la Real va fi veșnic recunoscător clubului, președintelui, personalului medical și tuturor celor care susțin Real Madrid”.
Managerul general de la Juventus, Giuseppe Marotta, și directorul sportiv, Fabio Paratici, vor merge cu un avion privat, cel mai probabil, mâine la Madrid pentru a rezolva ultimele detalii pentru transferul lui Cristiano la campioana Italiei, potrivit jurnalistului Gianluca Di Marzio. Ziua în care ar avea loc prezentarea lui Ronaldo nu este întâmplătoare. Sâmbătă va fi a șaptea zi din a șaptea lună a anului, astfel că totul se învârte în jurul cifrei șapte, pe care portughezul a purtat-o pe spate aproape întreaga carieră.