Atacantul echipei Manchester City, Sergio Aguero, a declarat într-un interviu acordat Daily Mirror că este o lipsă de respect atunci când lumea îl compară cu fostul internațional argentinian Diego Maradona, care în opinia sa este unic.
„Este jenant când oamenii mă compară cu Maradona. Cum pot face asta? Este o lipsă de respect. Maradona este unic. Oamenii care mă compară cu el nu știu despre ce este vorba. Eu nu voi alimenta niciodată comparațiile cu el. Diego a fost un jucător complet, o mare personalitate care nu poate fi egalată niciodată și nu va avea niciodată egal pe terenul de fotbal.
Știu că pot să joc, dar nu mă veți vedea niciodată spunând că sunt noul Maradona. El era un geniu cu mingea la picior, un lider și o sursă de inspirație pentru coechipierii săi. Nimeni, repet nimeni nu putea transforma echipele așa cum o făcea el cu mulți ani în urmă. Ca mulți alții, nu pot avea decât respect pentru ceea ce a realizat”, a spus Aguero.
Fotbalistul a precizat însă că are aceeași abordare a jocului ca și Maradona. „Amândoi încercăm mereu să fim inventivi, să ne asumăm riscuri și să facem să se întâmple lucruri în zona ofensivă. Amândurora ne place să driblăm, să mărim ritmul jocului și să reacționăm rapid în teren. Mai sunt și alte lucruri, și eu și el jucăm cu o dorință arzătoare de a câștiga. Însă toți fotbaliștii profesioniști argentinieni sunt extrem de motivați și competitivi. Totuși, Maradona a fost un geniu, cel mai mare fotbalist din lume al tuturor timpurilor și o legendă, în timp ce eu sunt doar un ucenic”, a adăugat Aguero.
Sergio Aguero, coechipier la Manchester City cu Costel Pantilimon, este căsătorit cu fiica cea mică a lui Maradona, Giannina.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER