Ahmetov:** „Îl felicit în mod special pe Mircea Lucescu, a meritat acest titlu”
Patronul clubului Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, a declarat, după caștigarea titlului național de către echipa antrenată de Mircea Lucescu, că îl felicită în mod special pe tehnicianul român, care a meritat acest al șaptelea succes din ultimii 9 ani, informează site-ul oficial al clubului ucrainean.
„Emoțiile sunt extrem de mari. Mi-am dorit foarte mult să câștig titlul național, dar mai mult, vreau să îl câștig și pe următorul. Felicitări tuturor fanilor, jucătorilor, antrenorilor și familiilor lor. Cred că au meritat acest titlu. Avem cel mai numeros public, ceea ce înseamnă că echipa este iubită. Fanii iubesc jocul lui Șahtior, stilul echipei. Vreau să îl felicit în mod special pe Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul care își stabilește cele mai ambițioase obiective. La fiecare meci, el este foarte motivat și concentrat pentru a obține rezultatele cele mai bune. A meritat acest titlu pentru că muncește la Șahtior de nouă ani și a câștigat campionatul de șapte ori în această perioadă. Merită. Să încerce altcineva să mai reușească vreodată așa ceva! În privința sezonului viitor, pot să vă spun că două persoane nu vor fi schimbate. Proprietarul clubului, adică eu, și antrenorul principal Mircea Lucescu. În rest, vom încerca să întărim echipa. Vom face totul pentru a-i ține pe jucătorii-cheie și pentru a aduce fotbaliști care să încânte cu un joc frumos și cu rezultate bune”, a spus Ahmetov.
Formația Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu și la care evoluează Răzvan Raț, a câștigat pentru a opta oară campionatul ucrainean, acesta fiind al șaptelea titlu în Ucraina pentru cei doi români.
Șahtior Donețk a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Metalist Harkov, golurile fiind înscrise de Ilsinho ’84 pentru gazde și Devic ’39 pentru oaspeți. Răzvan Raț a fost integralist în această partidă.
Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Șahtior Donețk are 71 de puncte, pe pozițiile următoare aflându-se Dinamo Kiev și Metalist Harkov, cu câte 56 de puncte, astfel că nu mai pot ajunge din urmă echipa lui Lucescu și Raț.