Echipa Al Ain (Emiratele Arabe Unite), fără mijlocașul Mirel Rădoi, s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, după ce a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 5-0 (2-0), formația Lekhwiya din Qatar, în etapa a V-a a grupei C a competiției.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Diaky ’25, Brosque ’43, Abdulrahman ’56 și Gyan ’70, ’90+2.
Cu un meci înainte de finalul grupelor, Al Ain se află pe primul loc în clasament, cu zece puncte, și nu mai poate pierde una din primele două poziții care asigură calificarea în optimile de finală.
În ultima etapă, Al Ain va întâlni, pe teren propriu, la 22 aprilie, formația Al Ittihad (Arabia Saudită).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER