Al Hilal, cu Rădoi integralist,** câștigă din nou în Liga Campionilor Asiei!

Echipa Al Hilal (Arabia Saudită), la care fundașul român Mirel
Rădoi a fost integralist, a câștigat, miercuri, pe teren propriu,
cu scorul de 3-1 (2-0), meciul cu formația Mes Kerman (Iran), din
etapa a doua a grupei D din Liga Campionilor Asiei.

Golurile gazdelor au fost marcate de Vilhelmsson ‘3, Hawsawi ’15
și Al-Qahtani ’81, în timp ce reușita oaspeților a fost semnată de
Samereh ’90.

Tot în etapa a doua a grupei D, Al Sadd Doha (Qatar), echipa
antrenată de Cosmin Olăroiu, a câștigat, miercuri, în deplasare, cu
scorul de 5-0 (3-0), în fața formației Al Ahli (Emiratele Arabe
Unite).

În urma acestor rezultate clasamentul grupei este următorul: 1.
Al Hilal – 6 puncte, 2. Al Sadd – 3 puncte, 3. Mes Kerman – 3
puncte, 4. Al Ahli – 0 puncte.

Primele două clasate în cele opt grupe ale Ligii Campionilor
Asiei se vor califica în optimile de finală, programate în luna
mai.

Publicat: 10 03. 2010, 22:38
Actualizat: 10 03. 2010, 22:39